My crib

Cred ca e strategic asezata. La doua case de Didi, destul de aproape de Breazu si ceva mai departe de Vrancea si Bassy. Casa are doua intrari: cea oficiala si cea a mea. Cea oficiala e cea la care ajungi trecand pe langa a mea. Si e cea oficiala pentru ca ai acces in toata curtea. Plus ca bucataria, mansarda, tot, e situat in jurul ei. Intrarea mea e intrarea dinspre strada si care permite accesul mai usor catre camerele mele. Eu sunt singurul care o foloseste pe-asta. Holtei fiind, gasca din cartier era formata din Didi, Breazu si eu. Ii ignoram pe ceilalti doi mentionati in al doilea rand.

Oriunde am fi plecat noi trei, ne-am fi strans la mine si plecam de la mine. Nu mai era nevoie sa se mentioneze asta. Asa ca rareori incuiam usa aceea, iar Breazu si Didi nici nu mai stresau soneria. Intrau direct in casa.

Moment: Era vara trecuta. Fusese o zi lunga si calduroasa, care te obliga sa nu faci nimic altceva decat sa transpiri. Planuisem cu Didi sa treaca seara pe la mine pe la 8 jumate si sa mergem sa bem o bere la o terasa. L-am asteptat pana 9 si am plecat singur, stiind ca va fi localul plin de cunoscuti. A doua zi, Didi trece pe la mine si-mi povesteste: “Am venit eu, ce-i drept, mai tarziu si am intrat la tine in camera. M-am gandit ca esti la masa, asa ca am aprins calculatorul si mi-am pus un film. Fiind captivat acolo, am uitat ca tu ar trebui sa apari sau mai stiu eu ce. Abia cand s-a terminat filmul mi-am adus aminte sa ma intreb pe unde dracu’ esti. Am iesit din casa, m-am dus la intrarea cealalta si am intrebat-o pe maica-ta pe unde esti. Mi-a zis ca plecasei de la 9…”
Next PostNewer Post Home